Au trecut vremurile zgomotoase ale proorocilor
uciși și apoi venerați de aceeași colectivitate,
a trecut vremea disidenților „de catifea”
lăsați în viață – ca un breloc glorios
la gâtul dictatorului,
și uite, trece și vremea inutilectualului
alcoolizat de unul singur
în biblioteca ticsită
de metastaze, sinucideri și asceze.

E primăvară. Larvele, virușii, curvele
trăiesc de-acum în viitor.
Eu nu trăiesc în viitor, ci în Speranță –
adică în acea eternitate
la care larvele, virușii, curvele nu au acces.
Colectivitatea (poporul meu, căci nu cunosc o alta)
colcăie de limbrici tricolori,
patetici sau, după caz, fataliști, mioritici.

În timpul acesta,
o minoritate pe cale de dispariție
care nu-și poate hrăni
visele și spaima din excremente
agonizează discret …




(volumul "În acte, ești viu"-2001)