Treci
în lungul pâraielor
alegându-ți o piatră,
așteptând
să-i dea tuleiele,
să-i crească mușchi
între două pândare,
lăsând gândului
timp să-și facă un cuib;
poate mâine
își vor lua zborul,
mirate,
metaforele.
Îți apeși palmele ca un garou
pe muchia ascuțită,
se va adânci ca o urmă,
ca o apă de rouă,
apa va crește, piatra se va ridica,
va deveni pânzar,
tu un arcaÈ™
ori un zugrav
suspendat,
defunct
în urma timpului său.