trăiesc la umbra zidului ruină
e tot ce-n juru-i a rămas să-ntindă
lățit în aspre cioburi de oglindă
cu streșini moi ce obsedant suspină
nu am hamac în care să se-ntindă
vreo galbenă cămașă de vecină
și nici vreun prag târziu care s-ațină
poveri mai dulci din câmpuri până-n tindă
inspir cu ziua ce în urmă trece
n-am un drumeag pe care să-l urmez
vreun tâlc să-l sparg decis ca un dovlece
un miez de fruct domesticit un crez
sub mucegaiul înăcrit și rece
bătaia clipei râncede veghez


14 septembrie 2006