Să vă spun o povestire... De la începutul lumii
Domnul a creeat ființe prinse-n tainele minunii
Și-a creat atunci Divinul acceptorii și donorii
Și din rândurile prime s-au desprins înțepătorii.


Pe meleaguri de poveste din tărâmul Afonia
Unde locuiesc doar genii și e moartă modestia
A venit din depărtare mai demult, pe-aici un nene
Și s-a proclamat pe sine "Marele țânțar cu pene"
Și-a trecut așa o vreme ca un basm cu file multe
Până începuse lumea bâzâitul să-i asculte
Și-acum toți îl știu pe nume, și-i ascultă cugetarea
Căci doar unu-i Hihi Rablo, care clatină suflarea.

Și bătea agale câmpii, de mira toți nerimarii
Cum el bâzâie în lume mai ceva decât bondarii
Și-ntr-o zi, așa aleasă la orbire-n calendare
S-a numit peste popoare "Rablo- Il super tzântzare".

S-a trezit el într-o vreme din al laudelor giulgi
Ca să scoata la iveală al său văr-țânțar cu fulgi
Să arate lumii vaste cât de nestemat i-e neamul
Și găsești printre rudenii numai genii cu borcanul.
Însă marea lui surpriză... acceptorii se răscoală
Și-i întemnițează gândul fără umbră de sfială
Declanșând cu violență geniul de donor pe foaie
"-Acceptor făr' de rușine, ai "făcut-o iar de oaie"!
Și din temnițele voastre scoate-ți geniul la iveală
Neamul meu de peste râuri să nu-l puneți la-ndoiala"!

Și s-au asternut în juru-i doar tăceri, și printre gene
A strigat:" Tu acceptoare, să-mi răspunzi nu-ți fie lene!"
Bâzâiau țânțari în juru-i, cei mai mici visând năuci
Că de nu le-o crește pene să le crească măcar fulgi ,
Dar în urma lor... din toate, câte-aici s-au cugetat
A rămas acea "sclipire" ca un gând întemnițat.


Între noi se văd adesea "providențele divine"
Dacă zic "Ion e geniu" trebui' sa mă "crezi" pe mine
Dacă zic o inepție care nu se poate drege
Cu imagine de vultur inepția îmi e lege
Și-apoi domnilor afonici vă transmit într-un cuvânt
Dacă eu m-aș crede geniu nu ar însemna că sunt...
Contra legilor naturii, și a dogmelor eterne
Nu e cale-ntotdeauna ca din fulgi să iasă pene.