Ați îngropat de viu adevărul meu personal
la groapa comună a Adevărului. Ca să nu-l mai auziți cum se zbate,
ați turnat peste groapă, strivitoare temelii de beton,
deasupra cărora ați zidit semeții voștri zgârie-nori.

Calculatoarele voastre sunt programate să calculeze singure
algoritmul destinului nostru pentru următoarele milenii,
mașinile de scris sunt programate – conform algoritmului vostru –
să scrie singure auto-caracterizările, auto-denunțările …
Supravegherea auto-determinării se face automat, singură.
În pauză, cafelele se fac la automat, singure
iar țigările se fumează și ele, tot singure,
totul supunându-se unui auto-control de fier, la fiecare palier,
al acestor zgârie-nori.

Printre lespezi, uneori, răzbate din groapa comună
câte un vrej de Adevăr, atât de rahitic, atât de pipernicit,
încât nimeni nu-l observă. Pe partea exterioară a zgârie-norilor,
una cu zidul – timidă și tenace plantă agățătoare –, vrejul
începe să se cațere etaj după etaj, perete după perete,
(evitând ferestrele și balcoanele în dreptul cărora ar putea fi zărit)
până sus, sus … , sus de tot,
de unde, cu fragila sa apariție
zgârie-norii …





(volumul "În acte, ești viu"-2001)