Cade din copaci o ploaie de seminte
Ocrotite verde de solzi, ca de un scut,
Tipa-n departare sevele prin cioturi
De copaci, taiate chiar cand s-au nascut.

Covorul ruginiu, desi nu-i toamna inca,
Acopera cu frunze si dealuri si-adanci vai,
Iar pete de lumina plouate printre crengi
Nasc pe versanti o lume, intortocheate cai...

Imi pare ca ma striga copilul nenascut;
Alearga inspre mine si frunzele fosnesc...
Dar numai vantu-alina nelinistea-mi din suflet
Si-ecoul, numai iarba-l aude cand vorbesc.

Ofteaza lung padurea si-mi pare un descantec
Minunea ei de triluri, in linistea din jur.
Copacii, fara aspre si rele cicatrice,
Se-nlantuie si canta cu mine, imprejur.