nu am scris niciodată vreun credo
sfânta mea treime se termină aparent oranj
cu atât mai mult cu cât dragostea
e o aripă cu o capră și violoncel după

desfac în felii anotimpuri cădem
cu dulceața de cireșe amare în centrul pământului
pe când mâinile îmbracă perfect
mănușa singurătății

nu despart ape trec poduri și nu știu
cum e să fii într-un einstein-rosen bridge
unde necunoscuți îmi lasă câteva zâmbete și o cale
cu un accent specific

îmi plimb sângele în lumini violet
apoi mă scurg de șerpi
ca oasele amintirii
să îmi fie

petrec duminicile cu dumnezeu
îl invit la masă uite acestea sunt tacâmurile tale
aceasta este farfuria ta doamne
pentru ciorba de miel

acum pe aici e un fel de iarnă
și ninge mare
ca dintr-un andersen de polietilenă
iar cel mai rău este că totul trece

îmi acopăr urechile să nu mă bâzâie orele
și așa în scurtare majoră ca atunci când
vine cineva te iubește o clipă și te destramă mereu
la timp