clipa în care mă arunc
cu toată puterea
brațele întinse răsuflarea domoală
degetele caută iarba nu poate fi
decât acolo
fixarea
doar cerul și zâmbetul
se rotesc bezmetic

călcâiele se înfig
gleznele se ridică tu îmi atingi șira spinării
fulgurații în carnea smintită
gândesc cum facem dragoste și facem
dragoste
și sufletul

se va sfârși până la urmă totul va fi la fel
spaima ca o spirală încinsă prin mine
aerul se adună în tâmplă izbește
nu mai poate dura mult
izbește

și totuși tu
până la urmă totul
la fel.