Aripi de flutur, cârlige de rufe
Sârmele, corzile undele-și tremură.
Apele trec printre maluri cu tufe,
Pietrele tac și se cutremură.

Noaptea în zori își tâlcuie taina
Și din răsuflete pulsează lacustră.
Bate austrul și zvântă haina
Atârnă de boltă luna ca lustră.

Peste balcoane se scutură stropii
Din tăvile-ncinse, uleiuri, arome.
Triști sunt pândarii poemului, tropii,
Intruși gumilastici în veneții și rome.

Ne-om înțelege: cu funii să lege
Vecinul suav, etilat și sarcastic;
Iernile, verile; cum să le nege
Aripi de flutur, cârlige de plastic?