Au plecat într-o noapte
într-o tăcere de moarte
să-și încropească o Patrie.
Fără să-și întoarcă privirile
urcau pe corăbii,
aruncând făcliile
printre ultimii fulgi,
și, ciudat,
acestea nu se stingeau,
încât târziu,
când am privit către țărm,
mi s-a părut că înseși stelele
fuseseră aruncate în gropi comune.