iubite amestecă-mi sufletul în creuzet
cu puține lacrimi și lasă-l să crească
sub inima ta…

însă cuvintele mele sunt îmbracate în sticlă
plouă amar norii mă tachinează
mi-am cusut dragostea la tivul rochiei
să petrecem împreună
un veac de singurătate

seduc noaptea la geam
prin ochiul galben al Lunii
Dumnezeu mă privește apatic

sunt femeia scrijelită pe tăblițele din lut
îi râd morții în nas orele curg slinos
mă doare o cruce în fiecare braț

în visul meu turbat
un fluture bolnav de plămâni
se joacă cu nervii frunzelor
mă trezesc pașii tăi
imprimați adânc în memorie

tu ești acolo
unde cerul sărută lumea