mentosane eugenii brifcor șotron
ciocolată pitic banane și portocale pe dulap
uite așa a trecut copilăria
m-a iubit atât de mult încât nu a plecat niciodată de la mine cu totul
îmi stă agățată de umărul stâng ca un rucsac prea greu

în fugă a trecut astăzi pe strada mea un gând cu joben argintiu
în buzunarul hainei lui peticite un măr galben și două caramele
îi era frig și avea șosetele rupte în picioare
hei unde pleci atât de grăbit l-am întrebat
să te caut prin lume să te caut mi-a răspuns
tu nu ești aici
nu vezi cum nori pufoși de lapte îți desenează pe un cer îndepărtat numele
nu vezi că florile tale de acum au miros de chanel 5 și săpun de migdale
că fotografiile de la anticarul matei sunt deja îngălbenite
nu mai vezi nimic în ultima vreme
scrii tâmpenii și râzi prea mult
teneșii albi îi păstrezi în cutii de carton
să nu se prăfuiască degeaba
îți decolorezi părul și aproape în fiecare zi îți mai moare un prieten
ce faci tu aici de ce strigi încercând să mă oprești din drumul spre tine
așteaptă-mă în partea cealaltă a lumii
ia cu tine un carnețel colorat câteva pixuri verzi și nu uita
să nu te mai privești în oglindă atentă
să nu mai numeri banii din portofel în fiecare zi
să nu mai verifici mereu când pleci de acasă
dacă ai închis robinetele televizoarele ferestrele
sau dacă ai stins lumina în urma ta
aruncă toate facturile chitanțele și trusele de machiaj
și mai ales nu încuia ușa la plecare
nu va intra nimeni acolo
se știe despre tine deja că ești mereu
în altă parte
căutându-te iar și iar
inutil
inutil