Mirosul de melci al bunicii
îmi umple părul de vise
în geamul de la stradă
mă pieptăn domul...ea.
În nopțile când bunicul dormea
fugeam printre gene cu mine
basmaua neagră căzînd obosită
și cerceii, talere albe, sparte,
spunind:nu, nu, nu,
tuturor relelor
și zăpada, în vise descântate,
noapte de noapte
de nodurile ei
și calcâiele crăpate râdeau,
rogojina mirosea a lac,
balegă arsă iarna.
Mirosul de melci al bunicii
se împletea cu vrejii
moțăind purcei verzi sub paturi
își rotea iar cosița
albă și nesfârșită,
cu foșnet de trestie
deștepta cocoșii să cînte
cu o poală de ouă,
ne trezea să mergem
după cel mai mare somn, mă!
care acum îi mângâie
pe amândoi
mirosul de melci al bunicii...