în
banala succesiune a anotimpurilor
mă las ucis în fiecare zi în
pragul casei tale în timp ce
ochii mei de pasăre naivă
cotrobăie printre perdele acolo unde
o magnolie plină de carne își
dă poalele peste cap cu o
sadică indiferență hermafrodită
iar eu
de n-aș avea mîinile atît de reci
aș mai scrie cîteva poeme
pînă la vremea cînd voi rămîne
întins pe masa ta cu gîtul tăiat
din care vor curge cuvintele ca o
ploaie acidă