nu mai știi să evadezi
te joci în nisip pentru că ți-e frică de ocean
vântul te mângâie tăcut
și albatroșii se închină ceremonios
zâmbind

eu te privesc
sudoarea se amestecă în miezul picioarelor
clipele se scurg implacabil

nu mai pot merge pe mărgele de sticlă
îți strâng în palmă inima și râd
nu e de unică folosință

dragostea învinge
sau poate senzualitatea are nevoie de principii înalte
până la urmă nu contează
valurile desenează mai departe

*

covoarele persane adorm rădăcinile
printre săbii copacii se închistează cântându-și litaniile
ultimul marș al entităților răzbunătoare
turnul se va prăbuși amestecându-se cu praful
apa izbucnește prin fiecare crăpătură

cea mai mică creatură
poate schimba universul

*

nu contează cât de lung e marșul
la capătul pământului miturile se întregesc

te-ai tăiat în scoicile albe

aștept asfințitul cu mătasea lui hipnotică

pe plaja adâncită în umbră am rămas doar noi
numărând încă o dată
picăturile sângelui tău...