Din clopotele unei zile virgine
te-ai nascut tu, in durere,
ca orice miracol.
Ai crescut in saptamani
calarind miile de ani lumina,
si m-ai invatat
limba uitata
a copacilor
din gradina
cu zambet.
Pana cand
mainile mele
au inceput
sa vada.
Pana cand
fruntea mea
ti-a devenit
poarta.
Pana cand
ochiul meu
a atins
lumina
amurgului
din tine.
Atunci
am tacut.
Lacrima mea
curcubeu
timpului
rostise.