Nu am uitat clipele,
Acele coji de portocale aruncate în nisip.
Umblu cu porumbei pe umeri și vorbe de bun sosit,
Îl iubesc pe Dumnezeu de dinlăuntru
Fără să finalizez calcule-
Mult mai târziu voi deschide parantezele
Voi încuia cifrele cu iarba fiarelor.
Cum să mai înghit desăvârșitele plecăciuni ale risipitorului?
Umbrele care mă dezbracă nu-i vin în întâmpinare.
-Revino în zori, îi spun; cojile se vor umple de rouă,
Greșelile să le numărăm îngenunchiați!