Ieri, dimineți cutreierai prin munți
o mie de izvoare să deschizi
Și, zbor de vultur, tril de ciocârlii,
în cerul meu albastru să închizi.

Azi, mă privești cu ochi ce stau să plouă
și-n pumni îmi strângi a clipelor cenușă.
Știu că îți sunt datoare viața toată,
dar nu-mi trimite portărei la ușă!

O liniște de început de lume
mi-nchizi între oglinzi înșelătoare
Când trupul ostenit de-atâta trudă
se scutură cu gesturi trecătoare.

Mai lasă-mă copac pentru o noapte
și-n fiecare ram o stea să fie!
Să sap fântâni și-n vis să-ncep a arde
ca torța, cu o flacăr'-aurie.

În versuri să mă pierd ca într-o toamnă
când frunza-și caută pe-asfalt mormânt
Și îmbrăcată în lumini stelare
să mor cu tine-n fiece cuvânt.