nu ieșim serile
stingem lumina
și jucăm șah mutând piesele cu buzele
numai astfel
diagonalele garsonierei devin incredibil
de
î
n
a
l
t
e

în obscuritate ne cuprinde un freamăt
sub care
pari măr
întâia oară pârguit

când am plecat de acasă nu l-am privit
era toamnă
și pentru prima oară nu puteam lua
cu mine
fructele
arătau nefiresc și parcă deja sufereau
de lipsa
mâinilor mele

știam
că nu vor aștepta în ele sămânța
este mai râvnită decât în pântecul
penelopei

fiecare anotimp are propria legendă

autentică
e nerăbdarea proprietarului de tarabă
de a se face cât mai curând dimineață

ne salutăm simplu
înclinându-ne frunțile în care efectul
primei cafele nu se face încă simțit
și
de amorul relației
mă târguiesc pentru următorul buchet
de regină a nopții

felul în care
zâmbești în somn în timp ce te mângâi
este oricum neprețuit