Mărul galopeaza pe o secundă,
Iar eu, o râmâ, spre tine.
De ce e marul atât de crud și...greu?
Port în spinare o comoară ce nu e a mea,
Mor încet până ajung la tine, pamânt zemos și răcoros!
Tu mi-ai stinge oboseala de la călărie...
Dar voi învia eu!
să mă târâsc iar cu mărul meu!
Vreau să-l gust și să-i păstrez aroma de viață
o bucata mai mult după sfârșit,
doar o bucată!
Mărul mi-e un prieten drag pentru că...
Din când în când îl mai car cu tine,
Din când în când îl mai păcălim împreună...
și-l gustăm amândoi prin aceeași gură,
Pământ al meu!

Uneori, mărul se joacă de-a v-ați ascunselea cu râmele...
Trebuie purtat mereu, gustat mereu
Doar că... nu e întotdeauna dulce, mai mult e acru și amar
Iar râma, biata, îl cară în spinare ca pe-un trofeu...
Trofeu ce mai și fuge?!
Mai scapă din spinarea bietei râme:
Un măr-trofeu înnebunit de viteză și de suflet
-Îmi scapă ușor când vreau să-l țin strâns și să-l mușc!
-Îmi apasă oasele subțiri când vreau să-l las să fugă!
-și trebuie s-ajung la pământul meu!
-Trebuie s-ajung la pământul meu!
-Trebuie s-ajung la pământul meu!