rană în carnea ta mă prefaci
cu fiecare incizie solitară
nărăvită la chin îmi spui fremătând
că si durerea are o plăcere a ei
interioară...

orice tăietură mai mică sau mai mare
devine
arpegiul uitării
de sine

iau bisturiul în formă palmată
mă-îndemni soptit: taie, taie, taie
si atunci încercuiesc si sectionez
încet
tandru
bucată cu bucată
clavicule
torace
tesuturi
trec dincolo de coaste
si ajung la măruntaie

oho! cordul mă musca sălbatic si rău
ca un sarpe ascuns în pântecele tău

altfel mă stie sângele de-acum
în deliruri extatice verzi-opaline
deschid cicatrici vechi si uitate
când mă furisez ca un hot
sărutând
coapsele-ti înfiorate
si fine

mă răsucesti ca pe un cutit
în răni multiple
si ajung
fără să stiu
până la muschi
până la os
până la măduva
până la celulele nervoase
până la moleculă
până la starea in care
nu mai pot deosebi
globula de globulă

învăluiti într-un rosu intens
respirăm tăcuti prin retine
iubi, te întreb, mă întrebi
cine trăieste prin cine?