Ii port numele, insa nu si mantia,
manecile mele intoarse n-ascund nimic,
cand sarut, buzele au doar fermitatea
dunelor proaspete de nisip
pe care s-a asezat vantul.
Ii port numele, si unele reflexe ale chipului,
cand spun vreo vraja nu se intampla nimic,
cand tac, asteptarea mea incordata
pare un arc de cristal
in care a murit acelasi vant.
Il invit aici, umblam impreuna pe strazi,
eu ii arat imprejurimile mele pustii,
el imi zambeste iutindu-si pasul,
marturisindu-mi ca este orb.
Putin incurcat, scuzandu-se pentru deranj...

Imi poarta numele, nu si privirea,
n-ascunde nimic, nu se intampla nimic.
Vazute de aproape, buzele sale
au asprimea nisipului vechi.
Cand in sfarsit il accept,
cuvintele tasnesc in mine
ca o ploaie de sageti pornite in vant.

/14.08.2002/