privești cu aceeași uimire spre aromele primăverilor stinse de mult
așezi umbră la grinda casei lângă busuiocul uscat
lumina deschide ferestre în ziduri urcate de iederă
la răspântii albe se nasc păsările ce vor cânta peste noapte
cuvinte fără de seamăn și rost ne vor călători spre apus

cum moare zilnic ucisă de molii într-o cutie cu panglici de aur
mătasea rochiei ce-a strălucit fugar într-o noapte departe
tot astfel viul din trup își pierde conturul

rostește-mă cu voce șoptită
nu lăsa zgomotul lumii să pună sigilii înțelepte și fade aici
rostește-mă doar pe înserat în penumbră
la răcoare de sălcii amare crescute alene

când picură lin peste răni tremurânde culoarea din muguri
și caii aleargă peste câmpuri arse de lună
când plouă tăcut peste munții tăcuți
și hotarul pământului mușcă din carnea apei adânc
doar atunci
rostește-mă în lumină

asculta poezia in lectura autoarei