Am încălecat cândva pe șaua unui mălăieț ponei
Era atât de subtil în nechezatul lui viguros
Că nu-l puteam privi în ochi
Se codea să-și arate adevăratele abilități
Atât de discret era încât își sucea capul
Atunci când strănuta
Acoperindu-și noroiul
Scuipa din când în când un foc tabacic
Puturos
Singurul lui viciu
Nu mi-aș fi imaginat că ar putea crește
Cândva
Iar cândvaul s-a dovedit existent
Hotărât căluțul s-a ridicat
Pe două copite
Și-a zvântat coama îndulcită de polenul moale
Și a murit fericit
În grajdul propiilor vise.