adolescent
îmi spuneam de multe ori vreau pe lumină să scriu și să răspund la bună ziua noaptea
să beau să mă bat și să-mi pângăresc trupul numai astfel nu voi minți și nu
mă voi minți posterității

nu poți trăi descreierat istovirea moarte înseamnă curând vei sfârși prin a fi aceea
ce scrii și a scrie ca și cum te-ai bate

între ceilalți nu ești niciodată tu însuți te vor strica obsesiv întorcându-te pe toate
fețele de parcă mâinile tale sunt limbi de pendulă în
mâna copiilor
mintea copiilor
punctul de echilibru dintre remontoar arcuri și roți

dincolo de aceste rânduri lumea e un spital orice om are patul și pijamaua sa
e încă timp
să privim cerului culoarea de ceai căruia bucătăresele i-au furat zahărul

ne cresc printre dinți flori de sunătoare sau de coada-șoricelului – o cârtiță
ne răscolește cu ochii deschiși inima

când totul se va scrie nimeni nu va putea vedea din acela ce ești mai nimic