trăiam în hățișuri de purpură fiecare
clipă o închideam celui devorat de uimire,
asuprit de ura decenței strălucitoare-
țărm fără nume val ce teînghite te înșeală
te poartă în ținuturi unde văpaia indiferenței
ucide îl regăseam în răstimpuri pe o stradă
cu nume ilustru culegea umbre melancholii
gândeam că îmi caută rugul că totuși

cineva l-ar putea îndemna săuite visul
hăituit de contraste mi-ar fi putut porunci
să încetez jocul de-a clipa închisă în grădini
de miozotis și orgolii ce suferă să mă pierd
în vârtejul celor de pe urmă înțelesuri
celor de pe urmă triste împărății de lumină


(pag.11)


(Volumul de debut: "Cei care îți iau totul" - Editura Macarie,Târgoviște,1994)