Propun să schimbăm realitatea:
Să-i punem omului creastă și cioc,
Ca-n sfera cea mare cu raze și foc,
Să cânte din nou la ivirea zorilor.

Să-i punem în spate vreo șapte aripi,
Și-n piept să-i trântim o cunună,
Ca-n cerul albastru de noapte cu lună
Să zboare din nou cu noroc.

Să-i prindem în grai o tăcere nebună,
În inimi să-i strtângem un sânge mai bun,
Ca-n codrul molatec să plângă mai tare,
Să râdă amarnic, să râdă ca noi.

Să lovim dar pământul
De steua ce cade în noi,
S-audă și sfântul
Cum doarme cuvântul
Căzut în noroi.