Am o idee fixă,
cum are cadranul ceasului
12 semne pre-fixate.
Am o privire,
despre care nu doresc să vorbesc,
pentru că unii și ații
au spus demult că e destul de fixă.

Despre luxația pre-timpurie,
unii și alții și-au dat cu părerea
încât acum a devenit perenă.
Nu am migrenă, cangrenă,
alte sunete de sirenă,
dar am conservat repondeurul,
un telemobil și alte nimicuri telecomandate.

Tot unii și unii
se țin de capul meu,
propunându-mi felurite scopuri:
unele capitale, altele șchioape și unul de pripas!
Regret că nu mai port cravata.
De multe ori m-a salvat,
impunând distanța colocvială.

Nu mai aduc, nici pe departe,
a bărbat ferm, sigur,
cu structură de asasin.
Vedeam prin toate,
treceam prin orice zid,
nici praful nu-mi sta în cale.
Mâncam o dată pe zi și intuiam viitorii posibili.

Sunt o cană goală, fără vin.
Sunt umăraș de haine privat de destin.
Sunt un chin pentru mine, pentru ele și pentru vecin.
Sunt pentru câinele comunitar!
Sunt pentru Mardale și pentru Mandatar!
Sunt rebut.
Sunt, în telenovelă, episodul pierdut.