Mi-e somn.
Durerea frunții mi-o scufund în nisipuri mișcãtoare.
In mijlocul lor se aflã liniștea
Odihna.
Submarine vesele plonjeazã printre storuri.
Trag de mine, mã întorc pe dos
Pe cealaltã fațã a existenței
Una în care cuvintele danseazã fãrã nici o noimã
Prin fața ochilor înmãrmuriți.
Adicã strãpungând FAÞA ochilor înmãrmuriți,
Gãurindu-mi obrajii asceți
Ucigându-mi simțurile
Rupând crâmpeie din creier.
Ca un pește piranha mã macinã somnul
Somnul tuturor sentimentelor
Al tuturor regretelor mincinoase
Al tuturor vorbelor ce au plonjat dezbrãcate în vânt.
Nudurile grețoase ale secundelor trecute
Se strâng și pozeazã-n albumele altora.
Eu acum sunt fãrã brațe.
Eu sunt acum fãrã minte.
Și joc șotronul nebuniei surde.

Eu sunt dimineți împãdurite de vise
Eu sunt miros de zumzãitoare hexagoane
Eu sunt adeptul lucrurilor simple.

Și cel mai simplu lucru din lume e tãcerea
Cu care se încheie poezia.
În urma ei rãmâne o apã întinsã
Și matã ca un suflet în care nu plouã niciodatã.

Și mã întreb: dac-aș muri
Aș intra-n vis sau m-aș trezi?