Demult, în noaptea de septembrie, tu
cu mine-atât de bună-ai fost… că m-a durut !
Eu nu știu ce-a urmat ; vezi de aceea
nu trebuia să fii atât de bună, nu.

În noaptea-aceea-ai plâns când m-ai văzut
ermetic și tiran, bolnav și trist.
Eu nu știu ce-a urmat… vezi, de aceea
nu știu de ce-am fost trist… așa de trist !

Numai în noaptea suavă, de septembrie,
în ochii-ți de Magdală-am uzurpat
distanța până la Tata …ți-am fost drag !

Dar într-o altă seară de septembrie,
pe jarul tău am împroșcat, dintr-o mașină,
băltoaca nopții de decembrie.