eu nu sunt pasăre phoenix,
din cenușa tinereții nu renaște decât cinismul,
draga mea,
eu țin cu lunetiștii
trăgându-și sufletul prin țeavă,
după treisprezece bătăi de inimi
din pieptul tău de înger camuflat
nu-mi doresc decât iadeșul,
să pun rămășaguri
pe hepuri sau castane
cu eternul vidanjor
de goluri interioare.

hai să te învăț
dansuri macabre în șosete flaușate,
pas de deux alunecând inoportun spre nepăsarea
la capătul căreia vom sparge semințe
de floarea mărului și lunii
vom ploua apoteotic
cu lapoviță sau ninsoare -
după caz -
hai să tragem cu cornete în soare,
îți fac eu cinste cu hârtie
creponată, calcinată, șifonată,
mimez și o tipografie la nevoie,
numai nu te lăsa păgubașă
și ai încredere în minciunile mele
alea cu păsări phoenix din hârtie calcinată.