Cu glasul neuitat al mării de iubire
Mă plimb pe maluri triste cu tainici tremurări,
Mă poartă un gând cu jale spre nopți de despărțire
ÃŽmi amintesc iubirea ta din ziua cea de ieri.

Nu pot să uit atingerea-ți de odinioară,
Atingere ce caldă s-a năpustit în mintea-mi.
Nu pot să uit nici vântul ce rătăcea pe-afară
Și adia ușor pe când eu sărutam a tale lacrimi.

Nu pot să uit nicicum că te-am iubit atunci
Și că doresc să-ți fiu aproape tot mereu,
Că te iubesc și acum pe tine, să nu plângi,
Eu neîncetat te port în trist - sufletul meu.

Și de mă cheamă des un glas nestins de mare,
E pentru că aș vrea să-ți fiu atât de-aproape,
Așa cum într-o sfântă, pe veci împreunare
Se sting: stele în cer și umbra lunii peste ape.

(pt. Cristiana)