Dormeam cuminte pe o frunza
acoperita cu un vis,
cand m-a trezit un fior si-am ramas
inmarmurita,
cu privirea atarnata de-un dor.

In fata mea,
ridicandu-si poalele de ceata,
diafana si pura, mireasa a cerului
lumina diminetii venea usor, prin roua.


Mi-am zis: Visez?
Dar nu, era aievea, chiar o vedeam.
Si era prima data.


Cu talpi mici, moi ca de copil,
cu glezne fine si subtiri de zana,
o vedeam cum plutea, fecioara neprihanita,
spalandu-si obrajii in mireasma malinilor.
Avea la gat cateva raze de soare
intinzandu-se lenes catre pamant,
mainile amandoua ii erau impodobite
cu nenumarate bratari de cer senin,
la urechi, cerceii ii ciripeau veseli
la fiecare pas
iar la brau avea, intr-o colivie de stele,
la brau avea prinsa luna,
frumoasa adormita a zilei care-ncepe.
Pe buze de-abia ii adia un fir de vant
si ochii-i infloreau. A cata oara?


Dormeam cuminte pe o frunza
cand m-a trezit dimineata.



10 noiembrie 2002