vremuri
retorici stâlcite
escadrile fără piloți de ’ncercare
urme pe cer tot mai rare

numai piloții curselor civile
cuprinși de febra catapultărilor
aterizează cu scaun cu tot
prin sufrageriile femeilor cumsecade

dejunuri la iarbă verde
se consumă pe fiecare covor
numai copiii
ce mai fac cozi pe la ghene

în rest anomalii
și genți de poștaș goale
mi-a fost imposibil să număr
mai mult de cinșpe sentimente mai acătării

luat pe nepregătite
de respirația asta a ta prin toți porii
mi-am căutat mâna aceea lipsă
cu cinci degete suplimentare pentru avarie

abia ce bricolasem încă un coșmar
alt pasaj încă o dată eliptic
alți atâția pereți de privit
iar iar iar

dacă știam întrebam de la bun început
unde-i maneta cum să o trag
uitându-mă în fine la plutirea
unui scaun parașutat

puteam să-mi fac o poză
cu certitudinile la spate
iar de sub aia făcută streașină
te puteam privi pe tine

la sfârșitul mitingului
ți-ai fi dat jos cascheta
încât la orizontală cu privirea
să-ți văd linia uimirii

mai rămâne să te cuprind pe după uimire
și să plecăm îngânând
vremuri retorici stâlcite
e cazul să ne facem piloți de ’ncercare

15 noiembrie 2002