Eu nu priveam prin cioburi colorate
și totuși lumea îmi părea pictată
cădeam lovit de admirație pe spate
copil naiv, cu mintea ondulată.

încredințam timpului sabia-mi de lemn
prinsă în pioneze de lacrimi la cingătoare
împușcam umbre, crestam pe retină un semn
al trecerii mele printr-o viață întîmplătoare.

Au rămas semnele zgîriate,
amintirile,
cioburile au devenit mai opace
mă îndrept spre o lume nouă în scîrțîituri
de roți
printre iubiri și fumători de pipă
și chiștoace.