In jurul meu, peste tot, nimic.
Eu, cu pupilele dilatate
de spaima
intrezaresc forme
fara noima,
din tremurul propriilor mele temeri
conturate.

Ma inconjoara infricosatoare
si imi soptesc
(cu glasul meu):
-Din nimic am venit,
nimic nu suntem,
nimic nu-ti vom lasa.
De azi esti al nostru
si vei avea
doar ce-ti vom da noi
adica...

nimic.