Din găuri negre, curând
va ninge în miezul pașilor tăi,
memoria nu te mai poate salva
peste visele mele gemând
va trece artileria grea!
Chipul îți va fi sfârtecat
împrăstiat
pe câmpul nostru de luptă
în mii de fărâme,
așchii de piatră vei deveni,
adânc înfipte în mine.
Oglindă rămasă fără răspuns vei fi
cu strălucirea mută și udă
poate că da sau poate că nu vei muri
în această umilită secundă!
Umbra mi se va rupe în doua
jumătate va încerca să te caute
dimineața pe rouă
cealaltă va incerca să te uite
să te-nchidă în cercul
ridurilor născute din tine pe frunte
încetul cu încetul.
Și praful acela argintiu de uitare
va continua să cadă mereu
din gaurile memoriei negru și greu.
În poze-nvechite zimbetul iți țipă amar
spanzurat pe buzele date cu jar...
Din bucațile rupte din tine, nefiresc
voi încerca să te reconstruiesc
și făra să vreau, pe nesimțite
te transform într-o iluzie, iubite
cu ochii ascunși în urechi, tablou bizar
doar praful acela nesfârșit
cade încet și tot mai rar în buzunar!