Timpul încă nu-și pierde răbdarea cu mine.

Mă știe de când îmi număram primele secunde,
de când iubeam adevărurile nude,
de când aveam mâinile cârlig pe „de ce”-uri,
cu pasul împleticit,
cu privirea de sub care nimic nu era de ghicit.

Neschimbat,
m-a învățat și mai apoi,
când începusem să umblu prin ploi,
prin noroi,
prin nopți,
cu gândurile,
atingerile,
pieptul și umerii copți.

Mi-a vegheat șoapta,
fapta,
nemernicia câteodată,
cu o răbdare și nepricepere de tată
și,
ticăind-ticăind,
ca un orologiu ce e
din ne-întors și argint,
nu mi-a spus nimic,
uitând că eu curg, desigur,
vremelnic.



Pan
27.11.2002