Cainii latra, mai sa rupa lantul,
vuieste curtea, gardul si strada,
se-ascund in casa sora si mama;
in dreptul portii, cu furca-n mana, tata,
iar eu privesc cu teama curioasa
cum trece satra.

Trece caruta povarnita
tragand dupa ea cu lant de argint
potaia naparlita, jigarita.
Gaborii falnici, in ritmuri de soapte,
mustatile sclipind
de patimi smolite, nedescantate;
in borurile palariilor negre le-ncap
reveriile cu iz ocult de libertate.

In urma, tigancile tinere, pirande;
pe sub fustele crete mocnesc
dorinti ascunse ale boierilor ce privesc
de pe verande.

Trece bulibasa, burtos si scalamb,
ii luceste privirea mai rece
decat sisul care pandeste
ascuns in caramb.

Trece si baba uscata, prunita,
la vederea ghiocului scuipa-n san
orice gospodina cinstita.
-Vino-ncoace, babo, si-mi spune
ce vezi in taroturile pagane?
Voi putea sa o vad la noapte
sau sa o fur pe cal si s-o duc departe
imbratisata, cu mainile stranse pe coama,
galopand in ecourile plansetului de mama?

Viata toata le-ncape intr-o cutie de chitara
si li-i cantecul mai salbatic decat apusul
pe care-l respira seara de seara.

-Leaga cainii, vlahule, mancati-as,
sa iti mai zic una sucara...