Șiraguri de petale ofilite
Stropesc trupul tău sedus de o păgână armonie,
Dansul sărutărilor mele
Inscripționează, în cafeniul brațelor, efemeritate...
Noi suntem o iubire
De acum interzisă, de acum ideală;
Poposiți în același timp
Pe-o frunză de existență dulce și vulgară.
Ne-am declarat Universului
Mai puțin decât oameni, ceva mai mult decât dumnezei
Și am mințit, impulsionați,
Întocmai ca un joc al buzelor ce se ating...
Hai, plângi peste zâmbetul meu,
Amorțit desupra unui colos de nectar și idei,
Să purificăm cu dezacordul nostru,
Ca într-o profeție uitată, ultima rămășiță a zilei!

(4-nov-2002)