Ioană,
te-ai ascuns în iarnă,
te-ai ascuns doamna mea
sub nea,
sub neaua caldă.

Mă frig mâinile când pipăi zăpezile după tine.

Când îți caut trupul
îmi ies aburi din pieptul gol,
îmi cresc pe el fire de iarbă,
îmi cresc durerile salbă,
mă fac câmpie
ca să-ți dau ție loc de înflorire,
de rodire.

Þi-ai ascuns pulpa verde de mine,
ți-ai ascuns pântecul plin
de sub mine
și părul pădure l-ai ascuns
în cețurile albe.

Îți chem șoapta
și-mi răspunde crivățul
lovindu-mi tâmplele înalte,
îmi urlă straniu,
străin,
spunându-mi că ești primăvară
si că ești încă departe.

Îmi strâng genunchii la gură,
sămânță,
așteptând zorile tale.

Pan
14.12.2002