Zeii nu mai au
Dreptul la timp;
Iubirile sunt mereu altele,
Cu altă matematică
Și alt fel de sfârșit,
Rădăcinile arborilor
Nu ni se mai înfig
În privire,
Necuvintele
Nu mai dor…
Poate doar… semnele
Mai sunt aceleași.
Și evocarea.

Uneori, toamna,
Mai răsună trist
Cântece de dragoste
la malul mării.
Atunci Nichita
Se face departe,
Se face amintire,
Se face zbor,
Și vis.
Și sens.