Iar bantuie in mine un pustiu:
Il recunosc caci stiu atat de bine
Cum gandul mi-l scufunda in pamant
Si-mi face inima ca sa suspine...
O suferinta nevazuta inca
Imi curge printre pleoapele inchise
Si imi destepta doruri parasite
Sadite-n suflet si de viata ninse.
Durerea de acum o simt adesea
Cand cerul bate ora lunei pline
Care indelung imi soarbe tineretea
Ce in reflux nu cred c-o sa mai vie...
Dar precum iarna poarte-n gerul aspru
Minunea alba-n lacrimi inghetate,
Tot astfel suferinta-mi poarta-n palma
O dragoste trimisa de departe.

Nu stiu de unde, poate din adancuri
Ce-s prea adanci pentru privirea-mi scurta,
Sau poate-i mostenire agatata-n gena
De umbre scrise pe o cruce trista...
Doar vantul imi sopteste printre funze
A lumii taina si-i simt sarutul rece:
Intr-un abis imi e cazut timpanul
Si ce-i de inteles nu intelege!
Necunoscutul iar imi de tarcoale,
Durerea si iubirea mi le arunca-n cale
Iar eu iubesc si sufar totodata;
Si pentruca izvorul lor nu-l stiu
In asta viata eu il numesc - pustiu.