Cateodata-mi uit numele
si atunci
tu esti cea care-mi aduce aminte de mine,

cateodata imi uit religia
dar apoi cazand
ma izbesc in tamplele trandafirilor rosii
si tu esti acolo sa-mi acorzi o a doua suflare,

cateodata uit de tot
iar tu vii si palmuindu-ma cu zambetele tale
imi aduci aminte ca sunt
si ca totul este,

si ca eu sunt mai mult decat o inlantuire de celule,
si ca povestea in care ma dau peste cap
este mai mult decat o simpla poveste...

cateodata te visez
si cand ma trezesc ma trezesc din nou
visandu-te intr-o alta camera fara ferestre,

iar apoi tu vii si luandu-mi mana plutim
departe, foarte departe de lumina
intr-o alta lume fara altii...

unde strugurii nu mai vin
si unde crestinii se inchina la luna,

cateodata te cred pe cuvant
si alteori nu te mai cred decat pe sarutare,
alteori doar pe vant, pe maree
si rar, foarte rar, mult prea rar,
pe castanele amare...