Ești mică măi copilă, mică,
pe fruntea ta de rouă crudă,
se isc-o cută cumințică,
ai întreba da-ți este ciudă.

Nu te pricepi la nimicuță
sărutul dai cu gura strânsă,
sânul îl strângi tu sărăcuță
în palma cea la piept ascunsă.

Ai întreba cum se iubește
sau cum se-zboară pe-nserate
dar roșu-n față te pălește
și ochi-ți pleci în altă parte.

Te-ai lămuri cum piere floarea,
Departe-o ții de mine însă
și de-ți fac semn te ia răcoarea
și deama de a fi pătrunsă.

Deci șezi și crești ca o tulpină,
ca o puicuță ne-mplinită,
și-așteaptă pe-altul ca să vină,
să te învețe, aiurită!

Pan
15.07.1988