Fetita mea, esti încã mica
Dar viata-ti stã-nainte.
Din toate nu stii mai nimica,
Ascultã, ia aminte:

Un tren de vei vedea în drumul tãu,
Strãlucitor si poleit frumos si bine,
Nu te pripi, cã înãuntru-i plin de rãu,
Lasã-l sã plece fãrã tine.

De-auzi un tren venind în noapte,
C-un suierat prelung, ca un suspin,
Sã nu asculti la mincinoase soapte
De vrei sã nu te umple cu venin.

Si dacã simti c-atunci când a trecut
Miresme-mbietoare a lãsat,
Fii linistita, nimic nu ai pierdut:
Chiar si parfumul poate fi stricat.

Când vine pe nepusã- masã,
Tu sã nu plângi si sã nu-ti parã rãu,
Atunci când pleacâ si te lasâ;
Sã stii cã nu e trenul tãu.

De vei primi vreodatã-n dar
Un trenulet de turtã dulce,
Sã nu te-ncrezi, cã-i în zadar
Si prea departe nu te poate duce.

De-i îmbrãcat în catifea
Si moale ca un puf de pãpãdie,
Treci mai departe, nu urca ,
Cã si-asta-i înselãtorie.

Invatã linistita sã taci si sã-ntelegi.
Sã te feresti de cei ce nu-s, dar par.
Atunci vei sti ce sã alegi
Si asteptarea nu-ti va fi-n zadar.

In ziua când îti este scris,
Asa cum e, veni-va înspre tine
Un tren ce are-un geam deschis:
Nu sovãi, cã altul nu mai vine!

Eu, în vârtejul vietii am uitat
Cã fiecare are trenul lui
Si nu mai stiu în care m-am urcat.
Tu, fi atenta când trebuie sã sui.

De mã întrebi de ce eu altfel am fãcut
Si-acum mã cred isteata si-ti spun povesti,
Nu voi putea decât sã te privesc tãcuta.
Sã întelegi tãcerea mea, ca tu sã nu gresesti.

Cãci, doar acum, gândindu-mã la tine
Am înteles cã trenul mi-a plecat.
Si eu nu vreau, decât sã-ti meargã bine.
Iti multumesc, c-ai ascultat.