soarecele inertial locuieste in fiecare zid
intr-o firida micuta.
numai si numai pentru a-l hrani
diminetile mele vin valurind laptoase
si oamenii imi sapa culoare prin liniste
dandu-i o savuroasa forma de svaiter

astfel ca
soarecele inertial
nu ramane niciodata flamand.
peste tot el imi pandeste miscarile
si-si inclesteaza de tivul rochiei
unul cate unul dintii de contratimp

de-aceea, exact de aceea
niciodata nu las o urma continua
traiectoria mea se surpa ciudat
si peste tot prin punctele lipsa
trece tirul lui ultrasonor
de perpetuum-stopuri chitaitoare

cel mai periculos e insa
cand ca un urias pradator perfid
soarecele inertial roade franghia
cotidianului meu bungee jumping
deasupra albiei largi
unde moartea asteapta baltind

numai atunci, in cadere libera
ajung sa-l gandesc cu atata furie
incat vertebrele mi se zburlesc
toate deodata ca niste sageti

ma intind atunci, ma arcuiesc salvator
capat miraculos o indumnezeire felina
si aflu uimita ca mai am totusi dreptul
la cateva vieti.