În umbra cerului rotund de toamnă
- parc și bănci din gânduri văruite -
Mă legăn intersecții de fluxuri
rumegând, scuipând
Portrete ale viitorului suprapus.

Seninul rostogolit în mine
se încarcă electrostatic de nori
Tot mai cețoși, tot mai negri -
dans diavolesc în care
Încerc să-mi controlez pulsul războinic.

Fulgerele dizolvă cerul în lacrimi
și oxigen în stare pură.
Acoperită de teroarea vocii tunetului,
furtuna a câștigat parcul iar frunzele
Iși părăsesc viața supuse noii puteri.

Îmi închid haina peste zgomotele interne
Și mă pierd în universul de peisaje de pe strada mea.

28.02.2003