Eu ți-am iubit zvâcnirile de nea
și diminețile cu ochi de peruzea,
am rătăcit poteci din munți, uitate,
tu știi că n-am iubit vreodată pe furate!

Te-am căutat ca pe-un potir visat
să-mi limpezesc privirea mea cea aspră,
te-am sărutat în noapte...ai uitat,
mireasma ramurii de brad din glastră ?

M-ai învățat însă și să aștept o zi
când pentru primăvară te voi părăsi.
Și-acum ? Îmi troienești drumul spre ea...
Am și uitat ce-i patima de nea!