Iubitule, am să-ți spun o poveste...
Care începe cam așa:
a fost odată un el și o ea. O ea...
Frumoasă precum luna, în noapte strălucea
deși era aievea un vis mi se părea
frumoasa ei făptură din rai parcă venise
căci fata se născuse din mare și din vise.
Un el...
Frumos ca un luceafăr ce din celeste lumi
jos pe pământ ajunse, atras de-a lui minuni.
Un chip frumos sculptat pentru etern'
căci parcă înviase statuia lui Rodin.
Un el frumos și o ea frumoasă,
alergau de mână prin iarba de mătase.
Era o dulce vrajă, nu adia nici vântul
se auzea in tăcere cum respira pământul.
În jur prin cele ierburi, de strajă licurici
ținând lumini aprinse, ca niște bravi voinici.
Maci roșii, albăstrele, firave sânziene,
trezite-n miez de noapte căscau încetișor
era o dulce vrajă ascunsă în poiene
pluteau în noaptea albă îngerii lui Amor.
Un EL si-o EA. Eterna lor poveste.
Frumoși ca doi luceferi, ce se iubeau orbește.
O ea cu păr de aur, cu gene lungi și dese
cu pielea ca și jadul, o piatră din poveste.
Ce ochi, două smaralde, te lasă fără glas
si câtă armonie în trupul ei gingaș.
Un el, un mândru june, înalt cu piept vânjos
cu umerii puternici și brațul musculos.
Cu ochii două stele, ce emanau văpăi
albaștri ca azurul și glas fermecător.
E trupul lui iubire si glasul lui e dor
Privirea e dorintă și trupul lui e gol
Era o provocare cu-o tainică chemare
În noaptea cea adânca era ca zeul soare.
O ea de tot frumoasă, cu trupul ei ales
Părea o floare albă, căzută din cireș
În voaluri și mătăsuri era învăluită
Era frumoasa lună în fată-nchipuită.
Când se-ntâlniră deși nu era vis
Păreau două făpturi venite din paradis.
În ochii lui iubirea pe ruguri se-nălța
Ardea în el dorința și fata înțelege
Că-n noaptea asta mare, ceva se va petrece.
Iar iarba-nrourată era ca o chemare
Și voaluri și mătăsuri cădeau în graba mare
Și trupu-i de fecioară, părea floare de crin
Privi cam trist băiatul și se gândi puțin
În brațele-i vânjoase, o floare de cireș
Simțea cum se topește ca și cuvântu-n vers
O caldă-mbrățișare și un sărut divin
Pășeau pe drumul dulce, pașeau către sublim
În valuri înspumate, cânta vrăjindu-i marea
Simțeau în ei dorința, îi ascultau chemarea
Pătrund în a ei lume, magia îi cuprinde
El strânge-n brațe trupul, iubitei lui plăpânde
Și ocrotiți de valuri, si-n a iubirii mreje
Nu-i nimeni să-i despartă, ori să îi deranjeze.
Ea plăpândă și măiastră ca o pasăre albastră
Buze lacome, fierbinti, sânii ce te scot din minți
El cu tainice atingeri, trupu-i face să vibreze
Gura lui e însetată și-are simțurile treze
Când in brațe o cuprinde, ei se-ascund ușor în valuri
Și în ploaie de săruturi o aduce lin pe maluri
Și în iarba care plânge, el o culcă-ncetișor
Trupul lor devine unul, îi curg lacrimi lui Amor.
Când privind din ceruri înalte, și văzând cum fata geme
Înțelese însuși zeul ce se-ntamplă în poiene.
Înflorise iar iubirea,iar intre un el și-o ea
Nu-nteleg însă eu frate, de ce zeul nu râdea?